Rețeta perfectă pentru un somn perfect

Ritmul bifazic și “mitul” somnului corect de 8 ore neîntrerupte.

De mult timp, cercetătorii discută despre corectitudinea ciclului “monofazic” de 8 ore de somn neîntrerupte. Un amplu curent de cercetători ar recomanda, în schimb, un somn așa-zis “bifazic”, cum se obișnuia în antichitate…

“Monofazic”, “bifazic” sau chiar “polifazic”. Comunitatea științifică care urmărește activitățile legate de somn de mult timp are păreri împărțite când vine vorba despre aceste subiecte. Dar, ce înseamnă mai precis aceste neologisme care descriu somnul?

În 2001, istoricul Roger Ekirch, profesor la Virginia University, a publicat un document menit să repună în dicuție o teză, considerată deja dovedită, care vedea ca fiind corect un somn neîntrerupt timp de 7-8 ore în cazul adulților, cu diferențe de cantitate în funcție de vârste, mai cu seamnă pe parcursul fazei de creștere.

Aducând o cantitate considerabilă de probe și mărturii, într-adevăr, evidenția că abia din sec. XIX s-a împământenit obiceiul de a dormi timp de 8 ore neîntrerupt, în timp ce, anterior, somnul era împărțit în două etape, cu timpi care variau în funcție de orele de întuneric de pe parcursul zilei.

Oricum, în medie, somnul se împărțea într-o primă etapă de 4 ore, urmate de două-trei ore de veghe în care se desfășurau diverse activități, pentru ca mai apoi somnul să fie reluat încă patru ore. Orele intermediare, care desigur erau destul de calme și relaxante, erau dedicate meditației și rugăciunii sau, oricum, unor activități menite să relaxeze mintea și corpul, fără stresul de a realua somnul în mod obligatoriu. În vremuri și mai îndepărtate, aceste ore erau o necesitate forțată, întrucât erau dedicate păstrării focului aprins și urmăririi unor eventuale pericole.

În sprijinul celor de mai sus, după cum scrie ulterior într-o carte publicată de același Ekirch în anul 2005 și intitulată “At Day’s Close: A History of Nighttime”, cuprinzând peste 500 de mărturii istorice care menționează ca normal un somn fragmentat, avem dovezi care merg de la Odiseea lui Homer până la diverse jurnale și cărți de medicină, care datează din perioade diferite, ajungând, chiar, la obiceiurile triburilor indigene africane.

Schimbarea obiceiurilor de la ciclul bifazic la monofazic s-a produs ca o consecință firească a utilizării, începând de la marile orașe și până la a deveni oriunde o practică comună, a iluminatului stradal, care a permis, prin urmare, “prelungirea” zilei, ignorând ritmul circadian natural, și destinând orele de veghe în plus unor distracții și mondenități care înainte, în schimb, nu puteau avea loc, orele cu lumină solară fiind dedicate integral muncii. Un alt stimulent pentru această schimbare a fost revoluția industrială și o conștientizare sporită, din partea oamenilor, că trebuie să se ghideze după anumite ritmuri orare care nu mai erau legate de lumina soarelui și, în consecință, după o optimizare a timpilor.

În sprijinul tuturor acestora vin apoi diverse cercetări de specialitate, între care, cele mai cunoscute sunt cele are Dr. Thomas Wehr, profesor emerit în cadrul National Institute of Mental Health (Institutul Național de Sănătate Mintală), o agenție guvernamentală americană. Potrivit acestora, datate 1990, psihiatrul a efectuat un studiu asupra fotoperiodicității, mai precis a expunerii la lumina soarelui, și asupra efectelor sale asupra ritmului somnului. În cursul acestui experiment, 14 persoane au fost expuse, timp de o lună, la 14 ore de întuneric complet zilnic, așa cum se putea întâmpla în vremurile în care sursele de lumină nu puteau fi ușor create și durabile și în zilele de iarnă, când orele de întuneric le depășeau pe cele de lumină.

Inițial, persoanele implicate au dormit mult timp, probabil pentru a recupera lipsa anterioară de somn. Apoi, în mod natural și necondiționat, au dezvoltat un ritm de somn bifazic, până la a ajunge, în ultima săpămână a experimentului, la acela descris mai târziu de Prof. Ekirch în cărțile sale.

În concluzie, oricum, cine recomandă somnul segmentat, o face întrucât este mai natural pentru om, care tinde să mențină etapa REM nu mai mult de 2-3 ore neîntrerupte, forțând somnul ulterior.

“Insomnia care intervine tocmai la mijlocul nopții, adică aceea care astăzi este forma cea mai comună de insomnie, a început să fie văzută ca o problemă de natură medicală abia către finele secolului nouăsprezece și începuturile secolului douăzeci”, susține Ekirch. “Înainte de acest moment, trezirea în mijlocul nopții era considerată ceva absolut natural”.

Leave a Comment

0

Your Cart