Co-sleeping: când cercetările științifice și experiențele personale se confruntă

Cine nu este părinte nu prea are șanse să fi auzit vorbindu-se despre co-sleeping, sau, mai bine-zis, despre obiceiul părinților de a-i culca în aceeași cameră sau, chiar în același pat, pe nou-născuți și pe copiii mici. Cu toate acestea, în lumea proaspeților-părinți, este unul dintre subiectele cele mai dezbătute și discutate, și datorită faptului că comunitatea științifică însăși nu știe să furnizeze un răspuns univoc, ci numai o serie de cercetări eterogene care, după cum se întâmplă deseori, demonstrează totul și opusul acestuia.
Cei care sunt părinți știu că, deși știința poate oferi indicații utile, fiecare copil este un univers în sine și aproape niciodată nevoile nu sunt uniforme.
De asemenea, pentru mulți părinți, co-sleeping-ul amenință intimitatea deja dificilă dintre aceștia din perioada post-partum și acest lucru descurajează practica.
Însă este cu adevărat util să dormim cu copiii? Și care sunt contraindicațiile posibile? Și, mai cu seamă, ce a oferit această diferență drastică de opinii în decursul anilor?
Începem prin a răspunde la prima întrebare, care, după cum vom vedea, este și cauza multor clișeuri care planează asupra subiectului.
Spre jumătatea secolului trecut, ideea dominantă în psihologia infantilă era aceea de a impune cât mai devreme posibil separarea copiilor de părinți, mai ales cea fizică, în ideea de a spori independența acestora și de a facilita separarea de mediul familial la vârsta adultă. Această separare mergea de la întreruperea cât mai timpurie a alăptării, până la evitarea contactului și a obișnuinței cu apropierea fizică față de copil.
Totuși, pe parcursul anilor, tot mai multe studii au demonstrat că acestea nu sunt practici naturale și că ar spori chiar anafectivitatea copilului. De asemenea, psihologii înșiși au demonstrat cum aceiași copii, odată trecuți de 3-4 ani, își căutau propria independență în spații și obiceiuri, solicitând părinților să doarmă singuri.
Acesta, de fapt, este unul dintre clișeele și frazele recurente aparținând celor care se opun co-sleeping-ului: “și dacă, apoi, copilul se obișnuiește așa?”. Multe dovezi științifice garantează contrariul.
De asemenea, un avantaj sigur al co-sleeping-ului, este posibilitatea de a preveni teribilul sindrom al morții în pătuț, denumită științific SIDS (Sindromul morții subite a sugarului). Într-adevăr, potrivit unui raport făcut public în timpul conferinței naționale a AAP din San Francisco, riscul se reduce cu 50%. Motivațiile sunt evidente, de fapt, nou-născutul este cu siguranță mai bine monitorizat pe parcursul somnului său, iar apropierea mamei favorizează alăptarea la sân, sistem natural care s-a dovedit a avea un efect preventiv suplimentar asupra SIDS, reducând riscul acestuia cu încă 70%.
Pentru aceasta, în orice caz, recomandarea experților este de a dormi cu copiii în paturi separate, chiar dacă în aceeași cameră, cel puțin pentru primele 6-7 luni de viață, și niciodată aceștia nu ar trebui lăsați să doarmă pe suprafețe moi, cum ar fi fotoliile sau canapelele. În orice caz, amintim că după vârsta de un an, riscul de SIDS scade drastic.
Dar, dacă acest co-sleeping are mai multe săgeți în arc, se confruntă și cu anumite probleme care viciază relația de cuplu și ciclul de veghe al părinților.
Într-adevăr, este greșit să sperăm sau doar să gândim că cei mici ar avea aceleași obiceiuri de somn ca și adulții. Ritmul lor cardiac, de fapt, este în faza de formare pe toată perioada copilăriei și diversele nevoi energetice pe care le au copiii în comparație cu adulții îi expun la nevoia de reprize de odihnă mai scurte și frecvente, prin urmare, total nesincronizate cu acelea ale părinților.
Prin urmare, a dormi cu aceștia devine o adevărată junglă de lovituri cu picioarele, treziri anticipate și sforăituri nedorite de ambele părți.
De asemenea, cum am spus deja, dormitul cu copiii neagă părinților acea intimitate deja pusă la grea încercare de noile obișnuințe zilnice și de o posibilitate concretă de diminuare a dorinței sexuale a celor doi parteneri.
Pentru a evita aceste probleme, dacă se dorește încercarea acestei practici, este recomandabil să ajungeți mai întâi la un acord sincer între cei doi părinți, pentru că, în mod evident, această alegere va duce la renunțări obiective. În orice caz, modalitatea cea mai bună de a restabili înțelegerea pre-neonatală este cu siguranță căutarea unui dialog constructiv între părți, care nu trebuie să lipsească niciodată, nici în ce privește intimitatea în pat nici în viața de zi cu zi.
În concluzie, recomandarea noastră este să nu refuzați din start ideea de co-sleeping, care, dacă este pus în practică cu seninătate, poate fi pentru ambii părinți o modalitate fantastică de a crea o legătură și mai strânsă cu propriul copil, dar, în același timp, să nu-l priviți ca pe o impunere pentru relația de familie și să nu vă forțați să-l aplicați dacă, după cum este perfect legitim, se dorește menținerea propriilor obiceiuri.

Leave a Comment

0

Your Cart